Lansarea noilor XPS 13 și XPS 13 2 în 1 Continuă reinventarea portofoliului nostru premiat XPS

XPS 13 2 in 1

După lansarea XPS 13 Plus, sistem apreciat pentru „redesenarea futuristă”, Dell continuă anul acesta prezentarea portofoliului său XPS reimaginat cu prezentarea de astăzi a emblematicului XPS 13 și cu anunțarea viitorului XPS 13 2 în 1.

În lumea hibridă și mobilă de astăzi, versatilitatea și multitasking-ul sunt esențiale, iar Dell XPS 13 și XPS 13 2 în 1 le oferă pe fiecare dintre ele din plin.

XPS 13, cel mai subțire și mai ușor laptop XPS de 13” de la Dell, este acum disponibil

XPS 13

 XPS 13 este compact și elegant (13,99 mm, începând de la 1,17 kg) și vă menține productiv în deplasare

Deoarece programul unei zile se poate schimba datorită unui e-mail, a unui mesaj sau în urma unei idei spontane, XPS 13 (disponibil cu Windows 11 sau Ubuntu 20.04) este cel mai potrivit partener de călătorie. Subțire, ușor și compact, cu o autonomie de până la 12 ore[1], se strecoară perfect în rucsac, geantă sau poșetă, oferind în același timp performanța premium de care aveți nevoie cu procesoarele Intel® Core™ de generația a 12-a pentru multitasking.

Fidel esteticii XPS, laptopul dispune de a cincea generație a ecranului InfinityEdge și de un sunet îmbunătățit pentru o experiență de divertisment captivantă, indiferent dacă ascultați muzică, discutați cu prietenii prin videochat sau vizionați cel mai recent blockbuster. Luminozitatea ridicată, claritatea îmbunătățită, detaliile precise cu o rezoluție de până la 4K+ și culorile vii dau viață conținutului dvs., în timp ce difuzoarele mai mari permit un sunet mai puternic, un bas mai profund și o experiență audio generală mai bună. Tehnologia Eyesafe® gestionează în mod inteligent energia luminoasă la sursă, reducând lumina albastră dăunătoare fără a compromite experiența vizuală.

Realizat cu măiestrie din materiale de calitate superioară, XPS 13 vine în culori expresive, cu tonuri unificate la interior și exterior care demonstrează abordarea noastră atentă și minimalistă. Disponibil în nuanțele Sky și Umber.

Preocuparea noastră în designul XPS a fost de a simplifica experiența utilizatorului, astfel încât tehnologia să nu se simtă, iar dispozitivul să devină o extensie a dumneavoastră. Dar, uneori, este cool să înțelegi cum sunt fabricate lucrurile, așa că haideți să vorbim despre toată ingineria avansată care ne-a permis să ne atingem obiectivele de design și experiență.

De-a lungul timpului, ați văzut cum XPS a reimaginat experiența din fața ecranului cu designul nostru marcă înregistrată InfinityEdge, care a impulsionat industria să adopte margini ale display-ului mai subțiri și să ofere o experiență de vizionare mai bună în același spațiu sau într-un spațiu mai mic. În spiritul depășirii limitelor, echipa noastră de ingineri s-a străduit în a obține un XPS 13 cât mai compact posibil pentru utilizatorii care acordă prioritate mobilității. De data aceasta, inginerii noștri au trebuit să regândească aspectul arhitectural de sub carcasă.

XPS 13

XPS 13 9305 (stânga) în comparație cu XPS 13 9315 (dreapta)

Astfel s-a dat startul unei călătorii lungi și ambițioase în a „miniaturiza” placa de bază pentru a deveni de 1,8 ori mai mică decât cea din precedentul XPS 13 (2021). De fapt, este cea mai mică placă de bază creată și montată vreodată pe un PC Dell. Această minune inginerească a creat spațiul arhitectural necesar pentru a include noi tehnologii și pentru a mări carcasele difuzoarelor. Rezultatul final este un XPS 13 mai subțire și mai ușor, dar cu un sunet mai bun, performant și de lungă durată.

Ducând versatilitatea la noi dimensiuni, XPS 13 2 în 1 se lansează în această vară

XPS13

Pe măsură ce granițele continuă să se estompeze între muncă, viață și învățare, XPS 13 2 în 1 reflectă exact această tendință. Acest dispozitiv XPS oferă cea mai mare flexibilitate, permițându-vă să treceți fără efort între streaming, lucru, crearea și partajarea de conținut și conectarea la orice altceva vă interesează.

Bucurați-vă de performanțe premium oriunde, cu primul dispozitiv XPS care oferă conectivitate 5G, care permite descărcări mai rapide, la fel ca vitezele WiFi, dar prin banda largă mobilă. Streaming, descărcarea de fișiere, conținut video bogat – toate se întâmplă mult mai repede cu viteza 5G, astfel încât să puteți fi productiv și să vă distrați indiferent de loc. Și când spunem indiferent de locul în care vă aflați, vorbim serios. Noul XPS 13 2 în 1 dispune, de asemenea, de tehnologia eSIM, care vă permite ca atunci când călătoriți în diferite țări și să vă conectați la operatorii globali fără a fi nevoie să schimbați cartelele SIM.

XPS 13 2 în 1 vă permite să treceți liber și fluid la o productivitate nouă prin atașarea XPS Folio magnetic, oferind o experiență completă a laptopului, capabil de trei ajustări ale unghiului (100°, 112,5°, 125°) pentru flexibilitate și confort. Exprimați-vă creativitatea cu o experiență naturală de scriere și desen cu XPS Stylus, confortabil atât pentru utilizatorii stângaci, cât și pentru cei dreptaci, transformând dispozitivul într-un bloc de schițe de ultimă generație pentru a da viață celor mai recente viziuni creative ale dvs. XPS Stylus personalizat se atașează magnetic la partea superioară pentru a se încărca și poate oferi până la 50 de zile de funcționare în medie[2]  de la o încărcare completă. Atât XPS Folio, cât și Stylus-ul sunt vândute separat.

Proiectat în jurul unui mod de vizualizare intuitiv, de tip landscape-first – pentru că așa vedem noi lumea -, uimitorul ecran oferă o luminozitate ridicată și detalii precise cu o rezoluție de până la 3K și culori vii, făcând conținutul la fel de dinamic ca și ideile dumneavoastră. Camera web frontală de înaltă rezoluție de 1080p oferă o imagine clară și precisă și este amplasată orizontal pentru apeluri video practice și productive. Iar camera 4K orientată spre lume vă permite să capturați fotografii de înaltă fidelitate și să editați conținut, totul pe un singur dispozitiv versatil.

XPS 13 1 Ușor și versatibil, dotat optional cu XPS Folio și  XPS Stylus

XPS 13 2 în 1 oferă două opțiuni de conectivitate, WiFi 6E standard[3] sau 5G[4] cu WiFi 6E, fiecare având un design elegant și minimalist. Modelul WiFi 6E standard este construit din aluminiu, la fel ca și XPS 13, și este disponibil în culoarea subtilă Blue Sky. În exclusivitate pentru modelul 5G, spatele este realizat din Gorilla Glass 7 pentru a optimiza conectivitatea și a elimina interferențele de semnal. Este disponibil într-o nuanță mai închisă, Slate.

Respectarea angajamentului nostru față de sustenabilitate

În conformitate cu angajamentul de lungă durată al Dell de a reduce impactul asupra mediului, șasiurile XPS 13 și XPS 13 2 în 1 sunt fabricate din aluminiu cu emisii reduse de carbon, produs cu ajutorul surselor de energie regenerabilă hidroelectrică, care oferă o reducere de 70% a emisiilor de carbon în comparație cu șasiurile din aluminiu produse în instalații tradiționale pe bază de cărbune. XPS 13 și XPS 13 2 în 1 sunt înregistrate EPEAT Gold și ambele sunt livrate în ambalaje 100% regenerabile sau reciclate. [5]

La final

Nu sunteți sigur ce să faceți cu vechile dvs. dispozitive? Cu Dell Trade In, puteți transforma orice dispozitiv electronic eligibil (Dell și non-Dell) în credit pentru următoarea achiziție Dell.com. Deși inițial a fost lansat în SUA, acest program se va extinde în alte țări în cursul acestui an.

Iar cu ajutorul Dell Migrate, puteți muta datele de pe PC-ul dvs cu Windows6[6]³ pe noul dvs laptop XPS.

Vă stă la dispoziție PRESS KIT-ul, pentru mai multe informații despre noile XPS. Urmăriți-ne și rămâneți în contact cu noi pe Twitter, InstagramFacebookYouTube and LinkedIn.

 

[1] XPS 13 a fost testat cu Intel Core i5-1230U din a 12-a generație, 8GB RAM, 256GB SSD, grafică Intel Iris Xe și ecran FHD+ non-touch. Testare efectuată de laboratoarele Dell în martie 2022, cu luminozitatea ecranului setată la 150 nits (40%) și wireless activat. Bazat pe streaming de conținut Netflix 1080p utilizând aplicația Netflix Windows 11. Durata reală de viață a bateriei poate fi semnificativ mai mică decât rezultatele testului și variază în funcție de configurația și utilizarea produsului, de software, de utilizare, de condițiile de funcționare, de setările de gestionare a energiei și de alți factori. Durata maximă de viață a bateriei va scădea cu timpul. Numărul de wați/oră (WHr) declarat nu reprezintă o indicație a duratei de viață a bateriei.

[2] Pe baza a 2 ore de funcționare zilnică, 5 zile pe săptămână, cu baterie 45mAh Li-Ion

[3] WiFi 6E necesită router compatibil, cumpărat separat. Conectivitatea WiFi 6E este valabilă doar în anumite țări. Verificați la furnizorul de comunicații.

[4] Compatibile 4G și 3G Backwards. Viteza poate varia în funcție de furnizorul de internet, de utilizator, de locație și de alți factori. Contactați furnizorul teleocm pentru detalii.

[5] Regenerabil sub formă de fibre FSC.

[6] Windows 8.1 sau o versiune mai recentă. Aplicațiile pot fi descărcate și instalate separat după ce ați finalizat migrarea.

xs9315